Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre problemele financiare de la Dinamo.
Suporterii dinamoviști au demarat o campanie pentru strângerea sumei necesare pentru obținerea licenței pentru Liga 1, iar Justin Ștefan a dat de înțeles că acesta ar fi primul și cel mai mare hop al lui Dinamo la ora actuală.
De asemenea, secretarul general al LPF a asigurat că forul intern îi va sprijini pe suporterii-acționari în demersul lor pentru susținerea clubului în Liga 1.
„Am avut până acum mai multe întâlniri cu reprezentanții DDB. I-am asigurat de tot sprijinul nostru, pentru că sunt acționari ai clubului Dinamo, chiar dacă sunt minoritari. Căutăm împreună soluții pentru Dinamo.
Așteptăm să vedem cum își rezolvă discuțiile la nivel intern, că înțeleg că e destul de greu să dea de proprietar care e undeva prin Spania și sper să reușească cu ajutorul fanilor să treacă de licențierea asta, în primul rând, și după aceea mai vedem”, a spus Justin Ștefan, la ProSport Live.
Pe lângă problemele financiare, Dinamo se mai lovește în aceste zile de o problemă importantă. Ionuț Negoiță ar fi decis evacuarea dinamoviștilor din hotelul pe care îl deține.
Fostul finanțator al lui Dinamo le-ar fi cerut celor din conducerea clubului să părăsească birourile pe care le au închiriate la hotelul RIN.
Pe adresa SC Dinamo 1948 S.A. a sosit un ordin de evacuare din partea RIN Grand Estate, anunță Playsport.ro. Acesta a venit pe 1 martie și este valabil până pe 3 martie. Dacă actualii oficiali ai echipei nu vor putea respecta ultimatumul, atunci dinamoviștii riscă să ajungă în stradă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER